”Cea mai mare ameliorare a puterii productive a forței de muncă și cea mai mare parte a priceperii, dexterității și judecății cu care este ea îndreptată ori aplicată oriunde pare a fi provocată de efectele diviziunii muncii.”

― Adam Smith, Avuția Națiunilor

 

1. Importanța specializării și a acordurilor de specializare:

Adam Smith a ilustrat în celebra sa lucrare – ”Avuția Națiunilor” – importanța specializării, sau a diviziunii muncii, în contextul producției și distribuției bunurilor sau serviciilor. Prin specializare se îmbunătățesc procese de lucru, se inovează, se câștigă timp, se produce mai mult și mai bine.

Dar a produce mai mult nu este echivalent cu creșterea productivității, decât dacă surplusul ajunge în mâinile celor care îi conferă valoare. Așadar, avantajul specializării se manifestă în măsura în care oamenii cooperează, adesea prin intermediul schimbului, fiecare specializându-se în producția a ceva ce celălalt are nevoie pentru ca, la rândul său, acesta din urmă să poată oferi produsele specializării sale.

De exemplu, pot renunța la a produce deopotrivă căni și farfurii, optând să îmi canalizez eforturile și resursele doar către producția de căni, întrucât pot obține un beneficiu mai mare din producția și comercializarea surplusul de căni față de beneficiul pe care mi l-ar fi adus producția de farfurii. Totodată, este posibil să îmi procur de la un producător mai specializat decât mine (mai specializat), și în condiții mai avantajoase, un stoc de farfurii pe care aș dori să le comercializez alături de cănile produse de mine.

Totodată, o specializare în condiții de productivitate depinde în mare măsură de dimensiunea pieței. Cu cât piața este mai extinsă cu atât specializarea devine mai intensă și generează creștere de productivitate.

Mai ales atunci când sunt implicate competențe, bunuri sau activități complementare, cadrul juridic comunitar în materie de concurență recunoaște beneficiile generale, în scopul specializării, ale cooperării între întreprinderi care acționează pe aceeași piață a produsului, atât în cadrul producției de bunuri cât și al prestării de servicii.

Din perspectiva politicii comunitare privind concurența, astfel de beneficii pot rezulta:

1. din acorduri prin care o parte renunță integral sau parțial la fabricarea anumitor produse sau la pregătirea anumitor servicii în favoarea altei părți („specializare unilaterală”),
2. din acorduri prin care fiecare parte renunță integral sau parțial la fabricarea anumitor produse sau la pregătirea anumitor servicii în favoarea altei părți („specializare reciprocă”) și
3. din acorduri prin care părțile hotărăsc să fabrice în comun anumite produse sau să pregătească anumite servicii („producție în comun”).

În consecință, așa cum am arătat aici, cooperarea în cadrul acordurilor de specializare care ar cuprinde restricții de concurență[1] însă este realizată în condițiile Regulamentului (UE) nr. 1218/2010 (”Regulamentul”), este exceptată de la interdicția privind orice înţelegeri şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe o anumită piaţă[2].

Acordurile de specializare pot fi în mod particular avantajoase întreprinderilor mici și mijlocii, întrucât le pot ajuta să devină mai competitive, cantitativ și calitativ, și să câștige mai rapid cotă de piață. Aplicabilitatea și viabilitatea acordurilor de specializare sunt demonstrabile în cadrul unui număr mare de sectoare economice, începând de la agricultură și până la producția de înalte tehnologii.

2. Care sunt principalele condiții ale unui acord de specializare, conform Regulamentului?

 2.1. Pragul cotei de piață[3]:

Un acord de specializare (unilateral, reciproc sau de producție în comun) poate fi încheiat de întreprinderi a căror cotă de piață cumulată nu depășește 20% din orice piață relevantă care intră în sfera acordului.

În cazul în care cota de piață menționată anterior nu depășește inițial 20 %, dar ulterior depășește acest prag, fără să depășească 25%, acordul continuă să fie exceptat pentru o perioadă de doi ani calendaristici consecutivi care urmează anului în care s-a depășit pentru prima dată pragul de 20 %.

În cazul în care cota de piață nu depășește inițial 20 %, dar ulterior depășește pragul de 25 %, acordul continuă să fie exceptat pentru o perioadă de un an calendaristic care urmează anului în care s-a depășit pentru prima dată pragul de 25 %.

Cu toate acestea, nu există prezumția că acordurile de specializare sunt interzise dacă nu sunt respectate pragurile maxime ale cotei de piață, așa cum sunt precizate în Regulament, sau dacă nu sunt îndeplinite alte condiții din Regulament. În astfel de situații, acordul va fi evaluat și eventual exceptat în mod individual, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 101 alin.3 din TFUE.

2.2. Acordul nu trebuie să includă restricții de concurență grave[4]:

Sunt considerate restricționări grave de concurență orice prevederi din cuprinsul unui acord de specializare care, în mod direct sau indirect, separat sau în combinație cu alți factori care sunt sub controlul părților, au ca obiect oricare dintre următoarele elemente:

(a) fixarea prețurilor pentru vânzarea produselor către terți, cu excepția stabilirii prețurilor practicate în cazul clienților direcți în contextul distribuției în comun;

(b) limitarea producției sau a vânzărilor, cu excepția:

(i) dispozițiilor privind volumul de produse acceptat, în contextul acordurilor de specializare unilaterală sau reciprocă, sau stabilirii capacității și volumului de producție în contextul unui acord de producție în comun; și

(ii) stabilirii unor cerințe privind vânzările în contextul distribuției în comun;

(c) alocarea piețelor sau a clienților.

Existența unor astfel de restricționări grave exclud acordul din sfera exceptării prevăzute de Regulament și este puțin probabil ca acordul să îndeplinească condițiile unei exceptări individuale, în baza art. 101 alin. (3) din TFUE.

---

 [1] De pildă, atunci când părțile acceptă o obligație de cumpărare exclusivă sau o obligație de furnizare exclusivă sau nu vând în mod independent produsele de specializare, ci distribuie în comun aceste produse.

[2] Art. 101 alin. 1 din TFUE și Art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 a concurenței

[3] Art. 3 și 5 din Regulament

[4] Art. 4 din Regulament