Măsuri de protecție socială stabilite prin OUG 59/2020

CMP Lawyers > Articole > Noutăți legislative > Măsuri de protecție socială stabilite prin OUG 59/2020

Măsuri de protecție socială stabilite prin OUG 59/2020

În data de 5 mai 2020, în Monitorul Oficial cu numărul 358 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 59/2020 pentru stabilirea unor măsuri suplimentare în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (OUG 59/2020).

Prin OUG 59/2020 s-a stabilit că drepturile aferente concediului pentru îngrijirea copilului cu dizabilităţi până la vârsta de 7 ani prevăzut la art. 31 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, pentru persoanele care, la data instituirii stării de urgenţă, erau beneficiare ale concediului şi indemnizaţiei, se continuă a fi acordate pe toată durata stării de urgenţă, instituită și prelungită, şi în situaţia în care copilul a împlinit sau urmează să împlinească vârsta de 7 ani în această perioadă.

Pe aceeași linie de gândire s-a decis și faptul că drepturile aferente concediului de acomodare pentru persoanele care, la data instituirii stării de urgenţă, beneficiau de concediul de acomodare şi de indemnizaţia lunară prevăzute la art. 50 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei se asigură pe toată durata stării de urgenţă instituite și prelungite şi în situaţia în care perioada maximă de concediu prevăzută de lege s-a finalizat în perioada acestei stări de urgenţă.

Personalul angajat al centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, publice şi private, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2014 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de drepturi salariale la nivelul celor avute în luna anterioară decretării stării de urgenţă, indiferent de timpul efectiv lucrat, pe toată perioada de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu.