În data de 27 iulie 2020 a intrat în vigoare Legea 151/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (“Legea 151/2020”).

Dispozițiile Legii 151/2020 vizează protecția împotriva discriminării pe piața muncii, completează criteriile protejate împotriva discriminării și definiția discriminării indirecte, astfel încât prevederile Codului muncii să fie în corelație cu cele din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și cu Directivele europene în materie. De asemenea, se interzic și se definesc noi forme de discriminare, și anume – discriminarea prin asociere, hărţuirea și fapta de victimizare.

Legea 151/2020 a introdus și în Codul muncii criteriile de boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV și apartenenţă la o categorie defavorizată în lista criteriilor protejate împotriva oricăror forme de discriminare. Noile criterii sunt avute în vedere și în materia interdicției la concediere a salariaților.

Conform noilor prevederi, discriminarea indirectă este definită ca fiind orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile protejate, în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare.

Hărţuirea este definită ca fiind orice tip de comportament care are la bază unul dintre criteriile de discriminare, care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.

Discriminarea prin asociere este definită ca fiind orice act sau faptă de discriminare săvârşit(ă) împotriva unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit criteriilor de discriminare, este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe persoane aparţinând unei astfel de categorii de persoane.

Victimizarea este reglementată ca fiind orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.

Acțiunea de a da o dispoziție verbală sau scrisă care să vizeze aplicarea de către o altă persoană a formelor de discriminare prohibite de lege, bazate pe criteriile protejate împotriva discriminării, constituie de asemenea faptă de discriminare.

O nouă dispoziție cu impact este aceea privind împrejurările în care excluderea, deosebirea, restricţia sau preferinţa în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie discriminare. Aceste fapte nu vor fi considerate discriminare în cazul în care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale. Această noua dispoziție va avea rezonanță în situațiile de încadrare în muncă a salariaților sau la aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Nerespectarea noilor prevederi de către angajatori constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 20.000 lei.