Practici

CMP Lawyers > Practici

PRACTICI

CMP-practices

Despre Practici

 

Avem o experiență însemnată în acordarea de asistență atât clienților individuali, cât și companiilor în ceea ce privește nevoi juridice variate. De la aspecte de conformare și reglementare și până la litigii complexe și soluționarea disputelor, CMP are toate calitățile necesare pentru o abordare de succes. De asemenea, aducem un plus de valoare clienților noștri în ceea ce privește aspectele tranzacționale, fie că ar fi vorba de tranzacții imobiliare ori de fuziunii și achiziții. Pentru mai multe detalii, vedeți secțiunea aferentă fiecărei practici. Ne puteți contacta oricând pentru referințe din partea clienților noștri, privind practici sau proiecte specifice, și pentru care nu avem interdicție la divulgare din partea acestora.

Echipa noastră dispune de resursele necesare pentru abordarea profesionistă, într-o gamă vastă de industrii, a aspectelor juridice, economice și de reglementare privind concurența în afaceri.

Deținem expertiza de a asista clienții în orice cazuri de concurență, indiferent de complexitate, incluzând înțelegeri orizontale și verticale, abuz de poziție dominantă, concentrări economice, ajutor de stat sau concurență neloială.

Avocații noștri au aptitudinile și mijloacele necesare pentru a proteja interesele clientului în litigiile legate de concurență. Deținem capacitatea de a susține orice recurs la instanță împotriva măsurilor luate de Consiliul Concurenței din România.

O mare parte din practica noastră de concurenţă este dedicată consilierii clienților în ceea ce privește diminuarea riscului și evitarea răspunderii. Oferim asistență pe probleme precum schimbul de informaţii între concurenţi sau conduita whistle-blower şi procedura de clemenţă.

Echipa noastră oferă asistență pe un palier larg de probleme juridice, incluzând asistenţa la constituire, fuziunile şi achiziţiile, finanțările din împrumuturi și contribuții de capital, toate speciile de tranzacţii comerciale interne ori cu elemente de extraneitate, asistenţa generală de drept societar.

Avocații noștri oferă sprijin organismelor de management pe probleme de guvernanţă corporativă, incluzând atribuții manageriale, evaluarea conformității, evaluarea riscurilor, reprezentarea în structurile societare interne, anchetarea practicilor neloiale etc.

Angajarea actului de justiție poate fi foarte costisitoare şi incomodă. De aceea ne străduim, ori de câte ori este posibil, sa găsim soluţii constructive şi rentabile de stingere a disputelor prin mijloace alternative, precum cele premergătoare procesului – negocieri şi procedura de mediere. Cu toate acestea, în cazul în care procedura de instanță nu poate fi evitată, echipa noastră de litigii își asumă angajamentul ca, pe tot parcursul procesului, să acorde clientului asistență la cele mai ridicate standarde și sfaturi clare, oneste şi orientate spre rezultate.

Echipa de litigii a CMP gestionează o suită completă de litigii civile și comerciale, inclusiv litigii administrative, fiscale, litigii legate de achiziţii publice, litigii privind încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, litigii de dreptul muncii, litigii privind răspunderea pe produs şi protecţia consumatorului, acțiuni de regres în materie de asigurare, litigii legate de operațiuni financiare, corporative și tranzacții comerciale complexe, litigii de concurenţă.

O parte semnificativă a activității noastre implică asistarea clienților în aplicarea legislației și a contractelor colective de muncă şi în soluționarea conflictelor de muncă. Experiența noastră acoperă o paletă largă de situaţii, inclusiv concedieri, acţiuni disciplinare, politici la locul de muncă, regulamente de ordine interioara, pensii, protecţia muncii.

Echipa noastră asistă angajatorii fără sindicate, precum şi întreprinderile sindicalizate. Asistența acordată de noi clienților în tranzacțiile societare, precum fuziunile ori achizițiile de participații, implică și abordarea aspectelor de dreptul muncii.

Practica noastră în domeniul imobiliar variază de la gestionarea din punct de vedere juridic a tranzacţiilor asupra proprietății şi a tranzacțiilor conexe, până la abordarea aspectelor de drept real imobiliar din cadrul tranzacţiilor comerciale.

Serviciile noastre includ:

  • dobândirea şi înstrăinarea oricăror specii de active/valori în domeniul imobiliar, de la tranzacţiile asupra unui întreg portofoliu de proprietăți, până la vânzările şi cumpărările de active imobiliare unitare
  • abordarea oricăror probleme ce țin de dezvoltarea proiectelor imobiliare, inclusiv urbanismul, proiectarea, autorizarea, obligațiile de mediu, obligațiile de raportare şi impozitarea
  • tratarea întregii game a chestiunilor juridice ce se pot ivi în sfera raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi
  • asistența privind finanțarea proiectelor imobiliare, efectuarea de investigații de tip due-diligence, atât pentru cumpărători, cât și pentru vânzători, asistența privind securitizarea investiției și a sumelor plătite în avans, evaluarea aspectelor de ordin litigios ce afectează proprietățile imobiliare
  • contracte de antrepriză.

Asistăm clienții pe parcursul întregului proces de dobândire a autorizațiilor necesare desfășurării activităților specifice sau operării anumitor echipamente/instalații. Oferim asistență juridică exhaustivă în cadrul proiectelor greenfield sau brownfield, în proiecte tranzacţionale, în materie de concurenţă, în proiectele imobiliare, în privatizări, start-up-uri şi restructurări.

Echipa noastră de raporturi administrative și achiziții publice oferă asistenţă juridică deplină pentru:

  • furnizori, prestatori de servicii şi executanți de lucrări privind legislația achiziţiilor publice
  • ofertanții ce participă la procedurile de atribuire de contracte de lucrări, bunuri şi servicii
  • autorităţile care pregătesc procedurile de atribuire
  • autorităţile contractante şi ofertanții în litigiile privind procedurile de atribuire şi în acelea privind orice alte încălcări ale legislației achiziţiilor publice

Echipa noastră asistă și reprezintă clienții într-o gamă largă de aspecte fiscale contencioase, de la redactarea de plângeri prealabile împotriva deciziilor nefavorabile ale autorităților fiscale și până la reprezentarea în instanță pe parcursul întregului litigiu. Ori de câte ori analizăm o problemă de drept fiscal, ținem cont de modul în care funcționează afacerile clienților și propunem soluții practice.

CMP oferă consultanță în diverse arii precum accizele, proceduri de autorizare în fața organelor vamale, contribuțiile sociale obligatorii, taxe și impozite datorate de societăți, angajatori și salariați etc.

SĂ LUCREZI CU NOI ESTE UȘOR