Acțiunile la purtător vor fi convertite în acțiuni nominative până la 21 ianuarie 2021

CMP Lawyers > Articole > Noutăți legislative > Acțiunile la purtător vor fi convertite în acțiuni nominative până la 21 ianuarie 2021

Acțiunile la purtător vor fi convertite în acțiuni nominative până la 21 ianuarie 2021

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului la 21 iulie 2019, dacă dețineți cu orice titlu acțiuni la purtător, aveți obligația de a le depune la sediul societății emitente în termen de 18 luni de la această dată. Acțiunile la purtător nedepuse în acest termen vor fi anulate de drept, cu consecința reducerii corespunzătoare a capitalului social.

Legea nr. 129/2019 abrogă dispozițiile referitoare la acțiunile la purtător prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, instituie interdicția emiterii de noi acțiuni la purtător și efectuarea de operațiuni cu acțiunile la purtător deja existente.

Odată depuse acțiunile la purtător, societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni le revine obligația convertirii lor  în acțiuni nominative, precum și a actualizării actului constitutiv și depunerii lui la oficiul registrului comerțului. Această obligație trebuie îndeplinită de către companiile vizate în același termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii.

Sancțiunea aplicabilă societăților care nu se supun obligației de conversie a acțiunilor la purtător până la termenul prevăzut de lege este dizolvarea. Dizolvarea va putea fi solicitată de către orice persoană interesată, precum și de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Sancțiunea va putea fi evitată în măsura în care obligația este îndeplinită înainte de a se pune concluzii în fond, instanța putând acorda un nou termen în acest scop.

În esență, luarea acestei măsuri este necesară pentru a se asigura o transparență adecvată a structurii capitalului social și a se identifica cu ușurință persoanele fizice care își exercită controlul în cadrul societăților, în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei care este transpusă prin Legea nr. 129/2019.